Bărbatul care nu îşi bate femeia, nu e bărbat
Aşa umblă vorba prin târg. Şi mi-aş dori din suflet să spun că nu e târgul românesc, că noi, mioriticii, suntem nişte tandri şi nişte romantici cu toate femeile şi că nu a existat, vreodată, pe faţa pământului, un român care să îşi bată femeia cu plăcere. Deh, aş greşi!
De fapt, declaraţia asta vine din partea unei femei din Algeria, probabil atât de obişnuită cu bătaia încât a ajuns să considere că face parte din viaţa ei. Mai mult, tot duduia în cauză zice că, pentru o femeie algeriană, să nu ia bătaie de la soţul ei este... nasol. Şi că pe ea o face fericită.
Dacă nu vă merge filmuleţul, daţi un click AICI şi vă minunaţi!
În contextul luptei pentru familia tradiţională, nu pot să nu spun că un astfel de filmuleţ ar fi de mare ajutor pentru parlamentarii noştri, dar şi pentru reprezentanţii BOR, care vor, chiar, să definească, în constituţie, familia ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Eh, hai, fie, poate şi dintre două femei, că şi lor le place să se uite. Dar, dacă e vorba de doi bărbaţi, nu tati, că iese copilul dezaxat. Cum care copil? Ăla pe care îl vor răpi de la mămicuţa lui, pe care tot ei au învăţat-o să nu avorteze în urma unui viol, că doar e păcat mare.
Avem şi în România oameni care cred că bătaia, în familie, e ruptă din rai. Şi nu sunt numai ăia care îşi beau ajutorul social la birtul din sat, după care pun mâna pe coada lopeţii şi încep să bată femeia, copiii, vaca, câinele, calul, câinele vecinului şi, în mare, cam tot ce îi iese în cale.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=jXVDzktQ2zs&w=640&h=360]
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=jXVDzktQ2zs&w=640&h=360]
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=JGdm4F-zE3o&w=640&h=360]
Bine, în România până şi femeile (de la ţară) cred că bătaia e benefică. Pentru derapaje, aparent. Tu ce crezi? E bună bătaie? L-ai ierta pe bărbatul care te pocneşte sau care are, măcar, intenţia de a te pocni?
Niciun comentariu